Merinos de Stavropol

Merinosul de Stavropol este o rasă de ovine de tip merinos fin, formată în sudul Rusiei (regiunea Stavropol), apreciată pentru finețea excepțională a fibrei, dezvoltarea corporală bună și productivitatea de lână ridicată. Este una dintre cele mai utilizate linii merino în programele de ameliorare din Europa de Est, fiind recunoscută pentru stabilitatea caracterelor sale și transmisibilitatea lor bună.

Caracteristici morfoproductive

  • Corp medilin, bine proporționat.
  • Cap de mărime medie, profil ușor convex, acoperit cu smocuri fine de lână.
  • Torace bine dezvoltat, cu coastă rotundă și adâncă.
  • Linia superioară dreaptă; crupă lungă și musculoasă.
  • Membre solide, corect aplombate, bine acoperite cu lână până la articulații.
  • Greutate berbeci: 90–115 kg.
  • Greutate oi: 50–70 kg.


Înălțime la greabăn:

  • berbeci: 70–78 cm
  • oi: 60–68 cm
  • Tip: lână fină, densă și uniformă, cu ondulație pronunțată.
  • Finete: 18–22 µm (în nucleele de elită chiar 17 µm).
  • Lungimea suviței: 8–10 cm, uneori mai mult la berbecii de vârf.
  • Randament la spălare: 45–52%.


Producția anuală de lână:

  • berbeci: 10–14 kg
  • oi: 5–7 kg
  • Aptitudini mixte, cu accent pe lână.
  • Spor mediu zilnic la tineret: 180–220 g/zi.
  • Randament la sacrificare: 44–48%.
  • Prolificitate: 105–115%.
  • Fătări regulate, comportament matern bun.
  • Fertilitate înaltă la reproducători.
  • Adaptat la zonele aride și continentale ale sudului Rusiei.
  • Rezistă bine la vânt și variații mari de temperatură.
  • Eficient în valorificarea pășunilor naturale, inclusiv cele mai sărace.

Informații tehnice

Peste
animale din rasa Merinos de Stavropol sunt în registru
0
Peste
crescători de Merinos de Stavropol înscriși
0

Povestioară scurtă despre formarea rasei Merinos de Stavropol

La începutul secolului XX, crescătorii de ovine din zona Stavropol erau în căutarea unei soluții pentru revitalizarea industriei textile locale. Oile autohtone aveau rezistență și robustețe, dar nu ofereau lâna fină de care avea nevoie industria din Caucaz și regiunea Volgăi.

Astfel, cercetătorii ruși au inițiat un program ambițios, pornind de la ideea de a crea un merinos cu lână foarte fină, dar perfect adaptat climatului dur continental.

Între anii 1925–1936 au fost importați berbeci Merinos Rambouillet și Merinos Caucazian, iar ulterior linii valoroase de Merinos Australian, toate integrate treptat în populația locală. Programul s-a desfășurat în fermele de stat și în stațiunile de cercetare din Stavropol, unde selecția era extrem de riguroasă.

Berbecii importanți aveau fiecare povestea lui: uneori aduși cu nave din Franța sau Australia, alteori transportați pe calea ferată prin climă dificilă, îngheț și secetă. Crescătorii povesteau cum primele loturi de berbeci Rambouillet au trebuit adăpostite în clădiri speciale pentru a se adapta treptat la clima rusească.

Anii au trecut, iar prin selecții severe după:

  • finețea fibrei,
  • densitatea lânii,
  • producția anuală mare,
  • constituția robustă,

s-a cristalizat treptat Merinosul de Stavropol — o rasă remarcabilă, stabilă, recunoscută internațional pentru calitatea lânii sale.

În anii ’60–’80, berbecii de Stavropol erau exportați în multe alte state, fiind integrați în programe de ameliorare, inclusiv în Europa de Est, unde au contribuit la rafinarea fibrei în numeroase rase locale.

Astăzi, Merinosul de Stavropol rămâne unul dintre merinosii „clasici” ai lumii, un etalon de finețe și uniformitate a fibrei, rezultat al unei munci științifice riguroase și al unei tradiții de peste o sută de ani.