Merinosul de Suseni este o linie sintetică de merinos românesc, creată în județul Vaslui, începând cu 1968 și omologată oficial în 1988. A fost concepută pentru a combina finetea lânii merinos australiene cu robustețea și adaptabilitatea merinosului românesc (Palas, Transilvănean, Stavropol), obținându-se o populație cu lână fină, corp dezvoltat și vitalitate ridicată.
Înălțime la greabăn:
Producția anuală de lână:
Creat special pentru zona colinară şi de podiş a Moldovei, fiind foarte rezistent la:
Rasa valorifică foarte bine fânețele și pășunile de tip moldovenesc, cu flora spontană bogată.
În anii ’60, crescătorii și zootehniștii din Moldova observau că merinosul românesc existent se adapta bine, dar fibra putea fi încă ameliorată, iar vitalitatea unor familii putea fi îmbunătățită. Regiunea Vaslui, cu sate așezate între coline blânde, era populată de mii de oi, dar crescătorii visau la o populație merinos cu lână fină ca a australianelor, dar robustă ca oile moldovenești, rezistentă la frig, secetă și drumuri lungi.
În anul 1968 începe povestea. La ferma din Suseni (Vaslui) se aduc primele loturi de:
Crescătorii vasluieni își amintesc și astăzi cum erau aduși „prin jumătate de țară” berbecii din nucleele Palas, iar cei australieni, scumpi și prețioși, erau gestionați cu grijă matematică. La Suseni, inginerii au început să creeze o linie sintetică, combinând generații succesive cu o selecție strictă pe trei direcții:
După două decenii de selecție și testări, noul tip de merinos – Merinos de Suseni, Vaslui – devine stabil și apreciat, iar în 1988 este omologat oficial.
În anii următori, această linie a devenit o mândrie a Moldovei: o combinație unică între rafinamentul australian și rezistența românească, o populație creată direct pentru fermierii din zona Vaslui-Iași-Bacău.
Astăzi, Merinosul de Suseni rămâne una dintre cele mai importante linii sintetice românești, prea puțin cunoscută, dar extrem de valoroasă pentru ameliorarea merinosului autohton.
