Merinos de Suseni

Merinosul de Suseni este o linie sintetică de merinos românesc, creată în județul Vaslui, începând cu 1968 și omologată oficial în 1988. A fost concepută pentru a combina finetea lânii merinos australiene cu robustețea și adaptabilitatea merinosului românesc (Palas, Transilvănean, Stavropol), obținându-se o populație cu lână fină, corp dezvoltat și vitalitate ridicată.

Caracteristici morfoproductive

  • Tip corporal medilin, bine proporționat.
  • Cap cu profil ușor convex, urechi mijlocii, bine orientate.
  • Gât scurt-mediu, bine prins de trunchi.
  • Torace larg și adânc, linie superioară dreaptă.
  • Membre corecte, rezistente, cu aplomburi bine aliniate.
  • Berbecii pot prezenta coarne spiralate, oile în mare parte acorne.
  • Berbeci: 85–105 kg (vârf genetic până la 120 kg).
  • Oi: 55–70 kg.


Înălțime la greabăn:

  • berbeci: 70–76 cm
  • oi: 62–68 cm
  • Tip: lână fină, foarte uniformă.
  • Finete fibră: 20,5–22,5 µm (în funcție de linie).
  • Lungimea șuviței: 8–11 cm.
  • Randament la spălare: 42–50%.


Producția anuală de lână:

  • berbeci: 6–7,5 kg
  • oi: 3,5–5 kg
  • Spor mediu zilnic tineret: 220–270 g/zi în condiții optime.
  • Randament la sacrificare: 45–49%.
  • Carcasă bine proporționată, cu musculatură medie.
  • Prolificitate: 105–115%, cu vârfuri până la 120% în loturile selecționate.
  • Maturitate sexuală precoce la berbecuți.
  • Oile au instinct matern bine dezvoltat.

Creat special pentru zona colinară şi de podiş a Moldovei, fiind foarte rezistent la:

  • ierni lungi și reci;
  • veri secetoase;
  • variații mari de temperatură;
  • pășuni naturale cu încărcătură vegetală moderată.

Rasa valorifică foarte bine fânețele și pășunile de tip moldovenesc, cu flora spontană bogată.

Informații tehnice

Peste
animale din rasa Merinos de Suseni sunt în registru
0
Peste
crescători de Merinos de Suseni înscriși
0

Povestioară scurtă despre formarea rasei Merinos de Suseni

În anii ’60, crescătorii și zootehniștii din Moldova observau că merinosul românesc existent se adapta bine, dar fibra putea fi încă ameliorată, iar vitalitatea unor familii putea fi îmbunătățită. Regiunea Vaslui, cu sate așezate între coline blânde, era populată de mii de oi, dar crescătorii visau la o populație merinos cu lână fină ca a australianelor, dar robustă ca oile moldovenești, rezistentă la frig, secetă și drumuri lungi.

În anul 1968 începe povestea. La ferma din Suseni (Vaslui) se aduc primele loturi de:

  • Merinos Australian (~66%) – pentru finețe și ondulație;
  • Merinos de Palas (~17%) – pentru talie, producție de carne și calitate constantă a lânii;
  • Merinos Transilvănean (~8,5%) – pentru robustețe și adaptarea la zone colinare;
  • Merinos de Stavropol (~8,5%) – pentru densitatea velusului și randament crescut.

 

Crescătorii vasluieni își amintesc și astăzi cum erau aduși „prin jumătate de țară” berbecii din nucleele Palas, iar cei australieni, scumpi și prețioși, erau gestionați cu grijă matematică. La Suseni, inginerii au început să creeze o linie sintetică, combinând generații succesive cu o selecție strictă pe trei direcții:

  • fibre foarte fine și uniforme;
  • rezistență la condițiile Moldovei;
  • dezvoltare corporală suficient de bună pentru carne.

După două decenii de selecție și testări, noul tip de merinos – Merinos de Suseni, Vaslui – devine stabil și apreciat, iar în 1988 este omologat oficial.

În anii următori, această linie a devenit o mândrie a Moldovei: o combinație unică între rafinamentul australian și rezistența românească, o populație creată direct pentru fermierii din zona Vaslui-Iași-Bacău.

Astăzi, Merinosul de Suseni rămâne una dintre cele mai importante linii sintetice românești, prea puțin cunoscută, dar extrem de valoroasă pentru ameliorarea merinosului autohton.